De multe ori mă prind citind un poem, un fragment dintr-o proză, un dialog sau o simplă replică doar și în cap, în același moment, îmi răsună ecoul aceluiași cânt, dacă-mi permiteți, ascultat/citit și la alți autori. Cărțile se scriu din cărți, se zice. Nu mai poți inventa nimic nou, se mai spune. Și totuși. Atunci când doi autori buni vorbesc sau scriu despre un motiv (să nu spun obiect aici; se va înțelege de ce) asemănător, mereu iese ceva bun sau foarte bun din asta.
Așa mi s-a întâmplat cu poezia lui Ion Mureșan din volumul „Introducere în poezie”, ultimul volum apărut, poezie care dă și titlul cărții. Când am citit-o, m-am gândit imediat la poemul „o jumătate de fată” de Teodor Dună. Iar această asemănare nu a făcut decât să mă bucur nespus și să le savurez pe ambele repetat.
Dar nu în ultimul rând, să vreau să vi le arăt și vouă. Iată, așadar, cele două poeme:
o jumătate de fată
de Teodor Dună
„flașneta babel”, Editura Nemira 2022
cât de greu îi era ei să taie
un cartof să spele o farfurie
să împingă praful
pentru că ea avea (cum se mai întâmplă)
un singur ochi
un singur umăr
un singur picior şi aşa mai departe
până în cele mai de jos părți ale corpului ei
dar asta nu m-a împiedicat
s-o simt potrivită s-o simt (cum se spune) aleasă
dar cât de uşor îi era ei să semene
cu o jumătate de pâine în somalia
cu o jumătate de bec aprins în cosmos
şi cât de uşor cât de inimaginabil de uşor
putea ea iubi cu jumătatea ei de gură
cu jumătatea ei de buric
cu jumătatea ei de sex
pe deplin şi foarte ușor
putea ea iubi - întocmai ca spuma
de migdale ca spuma de rodii
mie îmi plăcea să mă joc
cu ce avea și nu avea
cu ce era şi nu era
pe stradă trebuia să îi umplu hainele
cu vată şi baloane și pâini
să pară că suntem doi oameni care se plimbă
însă eu mergeam și în locul ei
făceam trei pași din patru
mă mai încurcam mai pierdeam ordinea
dar ce frumos râdea ea sub vălul ei
cât de cristalin râdea ea cu jumătatea ei de gură
şi cât îmi plăcea că nu voia nimic
și că un lung șotron îi era mersul
pentru a nu se simți
nepotrivită
înjumătățeam furculițele pernele veioza
tăiam pe verticală televizorul oglinda masa
iar ea îmi mulțumea iubindu-mă uşor
ca spuma de migdale ca spuma de rodii
cu jumătatea ei de gură cu jumătatea ei de buric
și cu toate jumătățile ei
eu aş fi vrut să mă joc aşa pentru totdeauna
dar ea nu știa
că există jocuri
care nu se termină
nici ea (această fată-şotron
această jumătate de fată) nici măcar ea
nu putea crede
că există astfel de jocuri
care chiar nu se termină
Introducere în poezie
de Ion Mureșan
„Introducere în poezie” Editura Charmides 2023
Am avut o nevastă care m-a părăsit
din cauză că scriu poezii.
„Am terminat de scris un poem", zic. Dă farfuriile de pe masa din bucătărie la o parte, își așează capul în palme şi zice: ,,Te rog să mi-l citești!” Îl citesc. „E foarte frumos!" zice. „Vrei să-mi dai manuscrisul ca să-l citesc eu cu vocea mea interioară?" Îl citește și din loc în loc se oprește și exclamă: „E foarte frumos! E un poem foarte bun!" Apoi: „Aici, în versurile cinci şi şase, ce ai vrut să spui?" „Nimic deosebit. Azi dimineață am ieșit pe balcon. Cerul era de un albastru desăvârşit. Dar am avut o ciudată senzație de imperfecțiune a lumii. Şi atunci am avut o viziune, o imagine: am văzut o jumătate de femeie plutind deasupra orașului. Un singur picior, un singur sân, o jumătate de față." ,,Aha, zice ea, deci o viziune!" Tace o vreme, apoi: ,,Nu cumva piciorul acela era lung și alb ca spuma laptelui și uneori atingea cu degetele mici şi rozalii acoperişurile blocurilor, iar alteori se înălța încât părea un norișor de puf?" „Ba da, se prea poate!" îi răspund. Şi, dacă te uitai cu un binoclu puternic, puteai vedea, sub pielea aceea albă, țesătura de vinișoare albastre ca nişte pârâiașe de munte sub zăpadă?" ,,Bineînţeles că e așa." „Stai puțin. Pe partea pe unde era tăiată în jumătate avea lipită o folie de staniol argintiu, astfel că atunci când se rotea arunca jeturi de lumină peste pădurile verzi ce mărginesc cartierele orașului, ca un far, și plângea cu un singur ochi, iar cum se rotea stropea cu lacrimile, ca un aspersor, străzile oraşului şi stropi fini intrau prin ferestrele deschise în casele oamenilor?" „Întocmai" îi răspund. „Și, deodată, continuă ea privind în fundul unei farfurii, din cealaltă parte a orașului, pe cerul albastru se apropie învârtindu-se o altă jumătate de femeie: un singur picior, un singur sân, o jumătate de față... Acum taci! Cele două jumătăți de femeie se apropie. Îți iei nişte ochelari de sudor, căci lumina e insuportabilă, şi privești ca la eclipsă. Între cele două jumătăți se vede o lună roșie, o lună pătrată. Jumătățile de femeie o prind între ele, o presează până când luna pătrată se face un romb roșu, apoi o dungă roşie, tot mai subțire, care lipește laolaltă cele două jumătăți. Acum e o femeie întreagă-întreguță." ,,Desigur, e exact aşa!" zic eu. „,Ei bine, acum iei binoclul şi nu te poţi abține să nu te uiți cu el între picioarele femeii, între picioarele acelea lungi şi albe și pufoase ca spuma laptelui. Așa e?" „Cu siguranţă că e așa!" zic.
„lar mie mi-ai spus scurt că e o viziune, o imagine, că dimineața, că pe balcon... Atât. Restul mi l-ai ascuns. Părţile frumoase ai vrut să le păstrezi ca să le spui doar curvelor tale!" Și din ușă, întoarce capul: „Du-te dracului cu poeziile tale cu tot!"
