În cartea sa de debut, Zorovavel (2002), Cosmin Perţa putea să lase impresia unui manierist cu vocaţia travestiurilor şi a măştilor estetizante. Ulterior, a experimentat mai multe formule poetice. În Santinela de lut (2006), poemele sale implicau deopotrivă vizionarismul tenebros, în registru apocaliptic, şi intuiția mecanismelor „inumane“ ale producţiei textuale, doar că autorul lui Zorovavel se dovedea atras mai mult de realul semnelor, al sistemelor informaţionale şi al excesului de imagini, care spun mult despre lumea actuală. Era o formulă care îl individualiza în momentul acela în raport cu ceilalţi vizionari şi fantaşti ai grupului 2000. Ulterior, va experimenta în câteva direcţii distincte, detaşându‑se de formula poemului asianic, înlocuit progresiv (ca în volumul Fără titlu, 2011), printr-o lirică lipsită de artificii stilistice. Cea mai recentă dintre cărţile sale, Cântec de leagăn pentru generaţia mea (2018), marchează deschiderea poetului spre contemporaneitatea socială şi politică, iar Cosmin Perţa se metamorfozează aici într-un diagnostician care întocmeşte fişa clinică a lumii actuale, dar nu cu detaşarea observatorului imparţial, ci cu implicarea afectivă a „ţapului ispăşitor“ confruntat cu „teroarea istoriei“.” (Octavian Soviany)