Vânători Vrăjiți, dropsuri, incesturi, nimfete și psihopați...
Mare parte din cititorii cu care am discutat de-a lungul anilor (de-a lungul anilor în care m-am interesat de literatură) nu țineau minte altceva din romanul Lolita de Vladimir Nabokov decât grozăvia unui incest. (punct) Din cronicile mai vechi & mai ample aflam cu totul altceva: că ar fi un exemplu stilistic, o mărturie de dragoste pentru limba engleză șamd.
Acest citat din carte se referă și la textul cărții în sine. Aparențele înșală, zice-se, dar mi se pare absurd aproape că ne lăsăm înșelați de aparențe și chiar cuceriți și împăcați cu aparența aparențelor la capitolul oameni, și acceptăm tenebrosul în favoare frumuseții individuale a omului (aproape o normă), dar referitor la această carte, sau la cărți, auzit-am doar critică la adresa răului, părții ascunse, scandalosului, subiectului cărții, dar niciodată despre limbajul frumos și împachetarea acestor idei maniacale ale unui individ care reprezintă în sine un personaj, deci toți o creatură complexă și reușită a unui artist, adică frumusețea aceea a urâtului, despre care discutăm și în artă. Subiectul (invers aici) tenebros și scandalos și obscen al cărții poate servi drept suprafață pentru lucrurile cu adevărat frumoase pe care le puteți găsi în carte. Trebuie să ai răbdarea și timpul necesar pentru a putea trăi toate părțile importante ale acestui roman.
Dacă există fragmente și idei ale cărții (ale personajului!) care să te lase cu răcoare pe pliurile testi...moniale ale spiritului tău de om sănătos la cap? Evident că sunt, și-s cu duiumul. Vreți? Poftim:
„Și îi purtam pică naturii pentru că nu puteam s-o întorc pe dos pe Lolita mea și să-mi lipesc buzele lacome de uterul ei tânăr, de inima ei necunoscută, de ficatul ei sidefat, de iarbă-de-mare a plămânilor ei, de grațioșii ei rinichi gemeni.” (H.H.)
Dar autorul oferă o notă ușor ironică pe toată durata narațiunii și care se transmite acestui hilar psihopat Humbert Humbert care o și termină după merite. Deci e un personaj fictiv pur-sânge, conștient peste măsură de tot ce i se întâmplă, recunoscând la un moment dat, chiar: „În timpul coabitării noastre stranii și bestiale, pentru Lolita mea convențională a devenit treptat limpede că cea mai nenorocită familie e preferabilă parodiei de incest, singurul lucru pe care am fost în stare să i-l ofer copilului de pripas.”; din care motiv nu poți condamna cartea, care e un text nemaipomenit de frumos (în engleză). Un anti exemplu (-lui de mai sus): „Curcubeul sângelui intra și ieșea din inima mea.” sau descrierile pe care le făcea H.H. tinerei sale iubite; enumerați-mi trei autori care-și descriau mai bine îndrăgostitele...
Asociații, Aberații, Aliterații...
Toate elementele construcției textului au la Nabokov un scop comun: muzicalitatea. Chiar și o banală enumerație se transformă în aliterație (rimă sublimă, provocatoare dar întâmplătoare). Chiar începând cu numele personajelor, locurilor de popas ale lor și el: Humbert Humbert; alteori, reușit interpretat în traducere ca Humbert Hăitașul.
O să dau câteva alte exemple, aleatorii, căci sunt nesfârșit de multe încât ți-ar trebuie să rescrii romanul pentru a le identifica: „și să iau chiar în ziua aceea avionul spre Bermudes, Bahamas sau Blazes.”, „un soi de hibridare hidoasă”, „care răzbate prin mosc și mocirla, prin murdărie și moarte”, „Haze cea mare și mica Haze, călăreau în jurul iazului...", „Gestul fatal a brăzdat bezna crimei contemplate ca o coadă de stea căzătoare.”, „Pentru uzul lui Leslie și al Louisei, care puteau să relateze lui John și Jean”, „Buzele ei păreau polipi mari și purpurii, și când emitea râsul ei aparte, lătrat, își arăta dinții ei mari și înnegriți și gingiile palide.”, „Pliurile Purpurii ale lui Papa”, „adorabilă și accesibilă”, „pleoape de plumb”, „frenetic și formidabil”, „banane făinoase și fade” etc.
O altă replică din roman, destul de controversată, deoarece în diferite limbi mereu un altcineva pe un totdeauna altul întreabă dacă au rămas paturi pliante – evident, de dragul melodiei – în română sună așa:
„- Ne-au mai rămas paturi pliante, domnule Potts?”
Și răspunsul:
„– Cred că au fost date familiei Swoon, spuse Swine.”
Excelentă soluție de traducere.
Sau, la un moment dat H.H. folosește numele întreg al Lolitei, Dolores, și cunoștințele sale de franceză pentru a ironiza asupra unei etape a istoriei sale care s-ar fi putut numi „Dolorés Disparue”.
„Nu-i adevărat că aptitudinile artistice sunt caracteristici sexuale secundare, așa cum au afirmat anumiți șarlatani și șamani; lucrurile stau invers: sexul este servul artei.”
Traducerea
Lolita a servit în cazul meu ca încă o picătură în marea frustrare că nu citesc cărțile engleze în engleză (da-da, Lolita a fost scrisă în engleză și tradusă tot de Nabokov în rusă; pe jumătate reușit). Traducerea română pe care am citit-o eu, în ediția Polirom, 2011, a fost realizată de Horia Florian Popescu, și deși are avantajele ei, mi-au scăpărat de multe ori în creier unele elemente care aveam certitudinea că în engleză ar fi trebuit să sune mai bine (și sunau!). De aceea, exercițiul comparativ l-am făcut pe ediția Penguin Books, 2011.
Din exemplele reușite ale traducătorului pot scoate în evidență denumirea Hotelului la care au poposit Humbert Humbert și Lolita, numit, Vânătorii Vrăjiți, soluție pentru The Enchanted Hunters care i-ar fi plăcut nebunește lui Vladimir Navokov, sunt sigur.
Un alt fragment melodios și-a căpătat o înfățișare și o melodicitate destoinică în română:
„The noncommittal mauve mountains half encircling the town seemed to me swarm with panting, scrambling, laughing, panting Lolitas who dissolved in their haze. A big W made of white stones on a steep talus in the far vista of a cross street seemed the very initial of woe.”
„Munții mov și indiferenți înconjurau pe jumătate orașul și pe versanții lor păreau să mișune Lolite care gâfâiau, cățărându-se cu mâinile și cu picioarele, și râdeau și se dizolvau în pâclă ce îi învăluia. Un mare V format din stânci albe pe o pantă abruptă, vizibil în perspectiva îndepărtată a unei răspântii, mi s-a părut însăși inițială premonitorie a lui Vai-Vai.
Dar există și unele abateri de la traducerea engleză care pe mine personal m-au înveselit minunat. Să zicem, cazul malagambiștilor:
„Am explorat numeroasele categorii de localuri poposind când și când într-un restaurant de lux, cu lumânări discrete, fețe de masă și șervețele penibile, chelneri stupizi (foști ocnași sau studenți) admirând spinarea murgă a unei actrițe de cinema, sprâncenele negre ale bărbatului ei de ocazie și orchestra de malagambiști cu trompete.”
Deci, în locul unor „zoot-suiters with trumpets”, traducătorul nostru a hotărât să teleporteze niște malagambiști în America. Probabil mai degrabă se lăsa expresia zoot-suiters, cu italice, decât înlocuirea acestora cu frații lor de necaz din București sau Berlin, malagambiștii, despre care un cititor avizat, și cunoscător (măcar și de suprafață) al culturii jazzului din Republica Moldova și România, știe că erau fanii întru stil de viață și vestimentar ai lui Sergiu Malagamba, interpret baterist și compozitor de jazz de la Chișinău, și care în comparație cu zoot-suiters, se îmbrăcau în costume strâmte, croite pe corp, pantalonii scurți cât să se vadă ciorapii colorați (umilul autor al acestei recomandări de carte plânge de dragul acestui element de stil), ci nu over-size cum preferau zoot-suiterșii.
Sau putem vedea la un moment dat al narațiunii cum pe o masă surâdeau sarcastic niște Sarmale.
Ori, abaterile, așa-zise, de stil.
Unul din dialogurile fermecătoare în care, hidosul Humbert Humbert, hăituit deja de fantomele propriului oprobriu și cu sentimentul permanent al urmăririi aude de la un individ cazat într-un hotel cu el și adormita Dolorita:
„– Where the devil did you get her?
(Trebuie să vă imaginați nodul de sânge din pieptul lui)
– I beg your pardon? H.H.
– I said (de data asta se va auzi cum trebuie): the weather is getting better.”
Huh! Dar ce frumos lucrat, domnule Nabokov. Enfin. Te-ai fi așteptat și în română la același joc, dar avem:
„– De unde naiba ai făcut rost de ea?
– Ce spuneți?
– Ziceam că se face vreme bună.”
Recomandarea umilului librar cititor malagambist pur-sânge este să citiți Lolita ca pe text bine scris, melodios, frumos, decât ca pe o istorie odioasă. Sperietori au fost multe în Literatură, mai sincere, mai damnabile, departe de niște construcții atât de vădit romanțate cum e Lolita și care e citit, pe semne că, pe diagonală dacă nu i se înțelege adevărata valoare. Citiți-o în engleză dacă vă stă în puteri și capacități. Savurați-o!
Iar după Lolita citiți Pupa russa, unde Gheorghe Crăciun își demonstrează abilitatea lui de tătuca aliterațiilor literaturii române.
