Ar fi putut fi un roman melodramatic cu tentații holywoodiene, însă o poeticitate asemenea celei din cărțile Aglajei Veteranyi și o manieră deosebită de a scrie face acest roman unul „de cameră”. Un roman pe care să-l citești în solitudine și să-l treci prin tine, să te oprești și să recitești fragmente, idei, expresii. Și să crezi că nu te atinge, subiectul.
E vorba despre romanul „Bine ai venit în America!” de Linda Bostrom Knausgard – o autoare care, cum spuneam, se aseamănă foarte mult cu autoarea de origine românească Aglaja Veteranyi, prin acele două cărți ale sale „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Raftul cu ultimile suflări”, doar că de o intensitate mult mai mare la Knausgard.
În Bine ai venit în America! citim despre istoria unei adolescente care a refuzat să mai vorbească pur și simplu. Trăind într-o familie a luminii: o femme fatale - mama ei – și un bărbat absorbit de aceasta - tatăl. Absorbit nu în sensul obscen, n-avea timp de el, dar și moral și sufletește până la boală sufletească, pardon, până la lipsă de suflet. Tatăl ei venea dintr-un mediu înfipt aproape până la sensul direct în pământ; cu picioarele pe pământ, cu mintea la pământ(-uri) și cu speranța „la pământ”. Când s-o fi îndrăgostit de soția sa, actriță cu o viață învolburată, libertină pe alocuri, nu s-a gândit probabil că tot spre pământ, în sensul cel mai sumbru, îi este calea.
Conflictul e al tatălui ei cu sinele, cu ruptura de mediul său pe care a făcut-o pentru o femeie. Conflict care l-a adus la demență și apoi la moarte. Iar un alt conflict e acela al acestei fetițe cu maturitatea sa care se tot apropia. Pe parcursul romanului urmărim anume acest din rumă conflict, și soluția pe care această fetiță a găsit-o.
Am încetat să vorbesc când maturizarea a început să ocupe prea mult loc înăuntrul meu. Eram sigură că nu puteam să cresc și totodată să vorbesc. Poate eram genul de persoană căreia îi plăcea să preia conducerea. Oricum, m-am bucurat să renunț la vorbit. Atât de mulți de care să țin cont. Atâtea visuri de îndeplinit. Vedeam că-și doreau ceva de la mine. Dar nu le puteam nicicum îndeplini dorințele. Nu chiar.
E un roman poetic, un roman luminos și sumbru, ușor și totuși cu mare posibilitate să te înămolești undeva la mijlocul cărții. Și, de aceea, un roman care se recomandă a fi citit.
Un roman pe care să-l citești într-o singură zi la oficiu… pardon. Un roman pe care să-l citești într-o singură seară și să-l păstrezi în minte încă mult timp.
