Incitantă începând cu titlul, Să fi fost totul o mare păcăleală?, antologia de versuri a lui Iulian Fruntașu îți încearcă răbdarea, îți încearcă și curajul, te desfată, excită, (ha-h-)amuză și îți provoacă subit plăcerea lecturii.
Cam pe aceeași undă e și Galaicu-Păun atunci când scrie pe coperta a patra a cărții: „Îndrăznesc să afirm că între poezia lui Fruntașu și «corpul ei sensibil ca un nerv dezgolit speriat de însăși existența lumii înconjurătoare» există o armonie perfectă; că, în ultimă instanță, poezia este anume «o reflectare invers proporțională a corpului». Ca unul care a învățat lecția barthiană („Locul cel mai erotic al unui corp nu este oare acolo unde îmbrăcămintea se cască?), poetul își va îmbrăca Beata în… marsupiu și va păși cu dreptul, ba nu, cu ambele picioare – ca un cangur sadea! – în literatură.”
Antologia conține poeme din cele - primele - două volume apărute, după cum urmează: Beata în marsupiu, Editura Cartier, 1996 - care e și debutul autorului (A obținut cu acest volum Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debut); St. Bosnia Blues, Editura Cartier, 2006; și câteva poeme Inedite , cu care a și început antologia în cauză.
Poezia lui Iulian Fruntașu s-a bucurat de o multitudine de reacții pozitive, însă, n-a dus lipsă nici de atenția scandalagiilor publicisticii. A rezistat totuși datorită impresionantului conținut și sprijinul oamenilor al cărui cuvânt e cu adevărat valoros în critică și nu doar. Astfel, iată ce scrie Alexandru Mușina: „ Poezia lui Iulian Fruntaşu poate şoca prin violența" limbajului, a imaginilor, dar acestea nu sunt rodul unui teribilism (post)adolescentin. Cuvintele, imaginile „necuvioase" din poeziile sale nu sunt rezultatul manifestării „spiritului derbedeu", nici al „plăcerii aristocratice de a displăcea". Ci rodul exasperării de a nu găsi, dincolo de „febra cărnii", de mecanica eroticului sau a structurii discursului, de mizeria existenței ceva mai înalt, un sens care să autentifice trăirea şi să instituie o adevărată comunicare cu celălalt (...)
Nu ştiu cât de departe va merge Iulian Fruntașu în explorarea începută acum, o explorare poetică şi existențială totodată. Un lucru este însă incontestabil: aveți în față un poet adevărat, o certitudine a poeziei române a acestui sfârşit de mileniu."
Dan Coman caracterizează poezia lui Fruntașu ca fiind „… o poezie proaspătă și neașteptată, combinație de candoare și agresivitate, vehemență și fragilitate, nepăsare și cruzime, resuscitând o inimă ca o colivie mică în care papagalul fute un clopoțel.”
Un alt poem, Țara mea, a rămas în memoria tuturor celor ce urmăresc mersul literaturii române și nu le scapă autorii de pe ambele maluri ale Prutului. Poemul, menționează editorul antologiei, a fost publicat într-un ciclu de versuri în revista Vatra (nr. 1/1997), suscitând reacții ostile, în special la Chişinău, pe paginile săptămânalului Literatura şi Arta. Deşi a reprezentat atât o referință ironică la poemul ,,Vatra doinelor străbune" de Petru Zadnipru (cei care au avut o copilărie sovietică ştiu de ce), cât şi o reacţie la incapacitatea Republicii Moldova de a asigura un nivel decent de prosperitate şi democraţie pentru cetățenii săi, paşoptiștii autohtoni s-au simțit lezați, pe bună dreptate. După cum cântarea patriei sovietice le-a fost sursa de legitimitate şi venit, la fel şi paradigma poeziei patriotice româneşti le oferise oportunități similare, iar atentatul asupra imaginii „sacre" - Patria-mamă - a constituit un sacrilegiu, din punctul lor de vedere. Autorul nu a intervenit în această degringoladă intelectuală locală, însă, în acelaşi timp, i-a fost recunăscător dlui Al. Cistelecan, redactor-şef adjunct al revistei Vatra pentru editorialul său ,,Poezia patriotică azi - pe marginea cazului Iulian Fruntaşu" (Vatra, nr. 10/1997), în care a punctat succint aspectele acestui conflct.
Țara mea
te văd mai bine de departe
curvă batrână şi proastă și
cu un cap bolovănos, picioarele înmuiate
stai la rascruce aşteptând în van
să vină cineva să te fută
sfinților tăi le mai curge saliva
atunci când îți aduci aminte de ei
îi tragi de placenta mamă-
ligoasă şi zâmbeşti când aceştia-ţi răspund:
io-ho-ho, țuică de varză şi țuică de morcov!
umilă această poveste a speranţei
când pe drumurile înfundate doar ploaia și vântul
ridică frunze uscate şi fusta
într-un gest inutil la răscruce
să vină cineva să te
Alexandru Cosmescu delimitează în poezia lui Iulian Fruntașu trei zone de bază:
„Prima e cea a eroticului….
A doua e ceea ce putem numi mărturisire…
A treia zonă e cea a trăirilor private…
…aceste trei axe ale poeziei lui Fruntașu (…) îi conferă un caracter multiaspectual, non-reducționist, conturând o voce poetică puternică și recognoscibilă.”; așadar, trei poeme pe care le bâjbâim în cele trei categorii:
Eroticul: Poem cu un corp de femeie şi unul de bărbat
Dimineața căzută peste capul și corpul meu
atât de albă femeia care iubeşte
şi arma care împuşcă
iarna în munți.
Fugi de dragoste, fugi de moarte! - spune
îngerul masacrat capul lui capul meu
se rostogolesc la vale ca bostanii
boşturi - Ce mai Haloyween! vei exclama surâzând.
Pe străzile înguste şi însângerate
ca venele pe care ți le vei tăia
dragostea mea nebună
departe de mine departe de
tine acolo unde ai fugit și unde
ai crezut c-ai ajuns.
Dimineaţa
corpul meu corpul tău în soare
natură statică.
Mărturisirea: Poemul întoarcerii imposibile
Imposibilă întoarcere chiar dacă vii înapoi și
îți pipăi febril membrele şi atingi pereții
între care ți-a bătut inima între
care ai dormit în linişte cu femeia în brațe -
iată că amintirile lor -
revenirea la propria umbră și la împăcare?
Atunci când ți-au luat şi speranța
ai devenit etern îți plimbai eternitatea
printre ruinele verzi de atâta vegetație fără să bagi în seamă
şopârlele care
mişunau peste tot cu oasele tale în gurile lor mici până când
ai înțeles că nu se poate face nimic şi această eliberare
te-a născut din nou
şi-a plouat şi-ai strigat şi în zare ecoul
asurzit ca durerea-n bandaje:
Bos-n-n-n-ia…
Trăirile private: Viața şi moartea
se plimbă prin parc
la braț ca două
surori gemene.
Opresc trecătorii
şi-i întreabă:
După toate
câte ați cunoscut,
spuneți-ne,
ce contează mai mult?
Și oare
are importanță ceva?
Sub privirile lor
detectoare de minciuni
toți se dezbracă
şi aşteaptă cuminți
să le vină rândul.
Când ajung
în dreptul meu
le spun pe şleau
şi puțin isteric:
Nu mai am nimic de preț,
am băut banii prin cârciumi,
le-am dat dealerilor albanezi
pentru cocaină,
iar inima
curvelor!
Sunt gol-goluț și boştur
ca un copac foarte bătrân,
singurul lucru pe care îl vreau
e să-mi spună cineva ,,adio"!
Ambelor le pare rău.
După care
una din ele mă ia de mână şi-mi spune:
Nu-ţi face griji,
vei merge
cu mine.
Găsiți antologia de poezie aici.
Citiți poezie, citiți autori români, în general. Poezie și proza românească are să cânte mai bine la coardele excitante ale spiritului vostru decât o poate face un autor străin. Citiți, la urma-urmei orice, dar citiți. Noi o să trimitem și recomandăm încet-încet tot ceea ce e mai urgent și musai de citit.
Gând rotund vă trimitem. 💛
librar, Fală Victor
fotografie: Svetlana Ermurache-Vakulovski
