Un volum de poeme proaspăt apărut, un volum misterios precum e personalitatea lui Pynchon sau designerul vestimentar al Maiei Sandu - ultima carte apărută a lui Virgil Botnaru, ALIBI, Editura Prut, sec XXI, anul 21 (sic!), a făcut valuri și a înmuiat din suflete în această jumătate de an.
Pe bună dreptate Ion Pop scrie despre Virgil Botnaru că „are știința construcției - din fărâme corelative obiective asociate adesea surprinzător, în stare să sugereze, să aproximeze stări sufleteşti desfăşurate, cum s-a observat, pe o gamă largă, ilustrată deocamdată doar prin câteva eşantioane. Ele sunt, totuşi, probe ale unui talent real, solidar cu ,,promoția sa, însă cu ambiții parcă ceva mai mari, atât ca problematică, cât și ca șlefuire a limbajului. Evidenta frecventare a Bibliotecii nu e lipsită de importanță în aceste versuri, deopotrivă atente la nevoiașa realitate imediată.”
Virgil și-a construit cu acuratețe de ceasornicar volumul încât să ții în mâini (și să ții în minte!) nu doar o poezie cu suflet și, iertați-mi calamburul, poetism ca lacrima, dar și un obiect bine lucrat, estetic și plăcut la atingere (culoarea coperții are ceva asemănări cu pielea: totuși pielea-cucoanei sau bej?). Așadar Virgil îi împacă și pe cei ce caută POEZIE BUNĂ și pe cei ce „eu dau bani pe carte - vreau să fie și un obiect frumos"; doar că celor din urmă le va fi mai greu (carte nu se găsește în librării). Astea fiind spuse, putem cu inima-mpăcată să zicem că volumul acesta de poeme e un ALIBI (aproape) perfect!
Volumul de poeme ALIBI este plin de biografisme și se citește de-a dreptul ca pe o (auto-)biografie, probabil de aici și replica lui Anatol Moraru care a prefațat volumul „Un poet care-și gândește viața în interiorul poeziei”; este împărțit în șase părți (șase etape ale vieții; privite distant dar și în timp real), pe care le voi expune aici cum urmează și câte un poem, două din fiecare:
schimbare de altitudine
pe atunci aveam nişte gânduri cuminţi ca jucăriile de pluş din
dormitorul fetelor bătrâne. când mă culcam, le luam cu mine
în așternut, încăpeam bine într-o lume a noastră. curând tre-
buia să vină o zi care să ne ajungă pentru toate. apoi a plouat
o săptămână întreagă şi eu aveam deja alte planuri. mama îmi
spunea că vorbesc prin somn. alți prieteni nu cunoscusem
încă. pe urmă a nins frumos.
acum am cu totul alte probleme și dacă aud, întâmplător, la
alții o idee fixă care mă obseda odată, e ca și cum m-aș întâlni
prin oraş cu o iubită de cândva, la braț cu alesul inimii ei.
mă dau după primul colț, îmi aprind o ţigară
şi râd.
disertație despre supraviețuire
lui V., la 14 ani
la anişorii tăi,
ori ai şi tu probleme serioase,
ori degeaba trăieşti.
ar trebui să știi
cum să astupi mirosul
de țigară,
ca să nu te simtă părinții
şi să nu mai ieşi din casă
cu zilele,
să-i înveți şi pe semeni
unde e mai bine
să ascunzi banii de buzunar
şi revistele pentru adulți,
să poți bea,
căci degrabă o să te duci
la colegiu. și la cămin,
dacă te îmbeți înaintea fetelor,
dormi singur.
şi chiar dacă
te prind asupra faptei,
să negi totul.
viața e o chestie serioasă,
crede-mă.
complexul Oedip
bărbatul îşi alege de soție
pe cea care seamănă
cu mama sa.
probabil, de asta
i-ai plăcut din prima lui tata,
când am mers la ai mei.
tu şi mama pregăteați masa,
iar noi am coborât în beci
şi la un pahar de vin mi-a zis:
vezi să n-o jigneşti vreodată,
că ne este dragă fata asta…
dragostea e o cămașă albă
în viață nu stă totul în dragoste,
măi băiatule!
mi-a zis socru' meu
când ne-am văzut prima dată
şi scutura mai departe
cu o mătură veche
gândacii de pe curpenii de cartofi.
nu mă privea în ochi.
apoi sufla din răsputeri
peste cărbunii abia turnați
în mangalul nou-nouț.
dragostea e
aşa
o cămașă albă,
pe care o îmbraci
de văzul lumii,
dar prin casă umbli adesea
într-un maiou purtat.
nu e totul, crede-mă,
e ca şi cum -
răsuflă el adânc -
e ca şi cum
ai sta toată viața
la etajul şapte
şi ai lua liftul
doar până la trei.
singurătate cu Lucian
te întorceai abia la amiază. prin jaluzelele deschise urmăream
cum traversezi aleea de lângă spitalul municipal. în jacheta
galbenă păreai o frunză de lauri coaptă, gata să cadă. ți-ar fi
plăcut să te vezi de la balcon. aici e curat şi bine,
eu, de exemplu, stau toată ziua cu fața în sus, ca un ceas de
şapte martie în cutia lui de naştere.
ți s-a deschis ușa secției,
urci încet scările.
acesta e timpul nostru.
am întins spre tine un braț ca o ramură…
fără drept de apel
i-am schimbat scutecul,
l-am hrănit cu lingurița,
am mers noaptea la farmacie
şi l-am jelit când avea colici.
de câteva ori,
l-am legănat pe picioare.
Flavian are un tată de treabă.
epopeea continuă
când toţi cei care au avut putere/ asupra ta
nu mai au,/ s-ar putea să te simți un pic singur,
dar trece...
(Svetlana Cârstean)
toți prietenii mei luau bătaie de la taţii lor
şi-mi povesteau fel de fel de istorii,
numai al meu, dacă făceam vreo şotie,
mă punea pe un scăunel în fața lui
şi-mi ţinea morală, vreo jumătate de oră,
pocnindu-şi într-una degetele.
voiam să-i zic:
mai bine dă-mi, tată, vreo două palme,
să am și eu cu ce mă lăuda mâine
şi să nu-mi mai fie niciodată frică de bătaie!
azi, când îi cert pe copiii mei
pocnesc şi eu din degete
ca tata.
numele tatălui
până să-l ia la armată,
taică-meu cânta la chitară
şi scria poezii,
dar eu
nu le-am văzut niciodată.
din primul meu salariu,
am cumpărat de la Dima
o Trembita neagră.
într-un an de zile
am învățat
doar două acorduri
şi am dus-o acasă, la ţară.
astă primăvară, am trimis
un ciclu de versuri
pentru o revistă de la Iaşi.
le-au publicat,
dar mi-au greşit numele -
Victor Botnaru,
ca-n buletinul lui tata.
chiar dacă
nu mai scrie de mult,
tata a ajuns un poet
de prima pagină…
weekendul ca o bere
ieri am fost la piață după cartofi noi,
două becuri, cuie mici
şi m-am întors cu un ceas de perete
alb şi rotund ca o căsnicie perfectă.
l-am pus în dormitor, gândindu-mă
ce plăcere
să te uiți cât e ora
în diminețile de duminică,
când te trezeşti
pentru o ţigară,
la şapte fără trei minute
şi te bucuri că ai o zi ploioasă înainte,
numai pentru ispitele trupului tău.
dar weekendul se duce
ca o bere băută pe ascuns.
te trezeşti luni -
o cafea,
trei pahare de apă de la robinet,
un duş rece;
regreţi mărturisirile făcute
după miezul nopții
şi o iei sisific.
VIRGIL BOTNARU s-a născut pe 8 august 1988, la Sângerei.
A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat,,Alecu Russo" din Bălţi.
A debutat cu volumul de poezie: Return to Innocence (Bucureşti: Casa de pariuri literare, 2014); iar mai apoi a publicat și Schimbare de altitudine (Bucureşti: Casa de pariuri literare, 2017).
De asemenea a realizat, împreună cu Daniela Botnaru, antologiile: PAŞII MAMELOR NOASTRE şi PAŞII TAŢILOR NOȘTRI (Chişinău: Prut Internațional, 2020).
A publicat în: România literară (Bucureşti), Contrafort (Chişinău), Luceafărul (Bucureşti), Revista literară (Chişinău), Convorbiri literare (laşi), Conta (Piatra Neamț), TIMPUL din România (Chişinău), Scriptor (laşi), Sud-Est (Chişinău), Tiuk!, Limba Română (Chişinău), Zon@ literară (laşi), Dialogica (Chişinău), Litere (Târgovişte), Quadrat (Chişinău), Hyperion (Botoşani), Viaţa Românească (Bucureşti), Viața Basarabiei (Chişinău) ş.a.
Prezent în volume colective şi antologii apărute în ţară şi în străinătate. Poemele sale au fost traduse în germană, rusă, greacă, franceză.
Mențiuni: Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2014); Premiul Național pentru Tineret (2017); Premiul Municipal Chişinău pentru Tineret (2020) ş.a.
Articol de FALĂ Victor
