Vipere la patru ace Cu psihopatii la serviciu PAUL BABIAK, ROBERT D. HARE
Vipere la patru ace Cu psihopatii la serviciu PAUL BABIAK, ROBERT D. HARE
Să spunem că ești pe cale să angajezi pe cineva în compania la care lucrezi. Corporația își dorește o persoană încrezătoare, carismatică și plină de idei noi. Candidatul X este șarmant, deștept și dă numai răspunsuri corecte la toate întrebările tale. Problemă rezolvată, nu-i așa? Poate că nu.
Ne place să credem că, dacă am întâlni o persoană care nu are nici urmă de conștiință – care ar fi capabilă să nu facă nimic dacă acest lucru i-ar servi intereselor –, am recunoaște-o ca atare. În cultura populară, imaginea unui psihopat se suprapune peste cea a lui Hannibal Lecter. Dar, în realitate, mulți psihopați nu își doresc decât bani, putere, faimă sau, pur și simplu, o mașină frumoasă. Unde se duc acești psihopați? Adesea în lumea corporațiilor.
Cercetătorii Paul Babiak și Robert Hare studiază de multă vreme psihopații. Hare, autorul cărții Without Conscience, este expert de renume mondial în psihopatii, iar Babiak este psiholog industrial-organizațional. Recent, cei doi au început să studieze împreună modul în care operează psihopații în corporații, iar rezultatele au fost surprinzătoare. Au descoperit că tocmai lumea modernă, deschisă și mai flexibilă a firmelor mari, în care riscurile ridicate pot aduce profituri pe măsură, este cea care atrage psihopații. Aceștia își pot face intrarea ca stele în ascensiune și salvatori ai companiei, dar nu va trece mult timp până ce vor începe să abuzeze de colegi, să își manipuleze supervizorii și vor părăsi locul de muncă lăsând totul în haos.
Vipere la patru ace aruncă o privire fascinantă, înfricoșătoare și științific exactă asupra modului în care funcționează psihopații la locul de muncă: ce fel de companii îi atrag, cum își negociază procesul de angajare și cum funcționează zi de zi. Veți afla cum își aplică tehnicile de manipulare „instinctive” – evaluându-și țintele potențiale, controlându-și victimele influente și abandonându-i pe cei care nu le mai sunt utili – în procesele de afaceri precum angajarea, comanda și controlul politic și succesiunea în pozițiile de conducere, ascunzându-se în tot acest timp în hainele culturii corporatiste. Este o lectură obligatorie pentru toți cei din lumea afacerilor, pentru că, indiferent la ce nivel te afli, vei afla care sunt semnalele subtile de alarmă ale comportamentului psihopat și vei putea să te protejezi pe tine și compania – înainte de a fi prea târziu.
„[Psihopații] au fost prezenți mereu în consiliile de conducere ale firmelor. Acum avem la îndemână manualul de bază, destinat a deveni clasic, de înțelegere a acestui «prădător intraspecie».“ Dr. J. Reid Meloy, psiholog criminalist și autor al cărții The Psychopathic Mind
„Un îndrumar fascinant despre cum să te ferești de psihopații peste care dai la locul de muncă.“ Winnipeg Free Press
Dr. PAUL BABIAK este psiholog industrial și organizațional din New York și președintele HRBackOffice, o firmă de consultanță și coaching executiv, specializată în a-i ajuta pe manageri să identifice posibilii psihopați care se ascund în organizațiile lor. El și colaboratorii lui au condus unele dintre cele mai importante studii având ca subiect psihopații din mediul corporatist. Activitatea sa a fost prezentată în ziare, în reviste de afaceri și în documentare și a fost invitat la numeroase emisiuni de radio și de televiziune. Printre clienții săi s-au numărat directori din lumea afacerilor, din cea academică, din instituțiile de forță, guvern, asigurări, medicină, marketing, finanțe și servicii secrete. Este invitat constant la conferințe și la întâlniri de afaceri. Paul este vicepreședinte al Aftermath: Surviving Psychopathy Foundation, o organizație nonprofit care oferă informații și sprijin pentru victimele psihopatiei.
Dr. ROBERT D. HARE este autorul cărții Without Conscience și creatorul instrumentului standard de diagnosticare a psihopatiei. Este profesor emerit de psihologie la University of British Columbia și președinte al Darkstone Research Group, o firmă de cercetare și consultanță în criminalistică. A câștigat numeroase premii pentru studiile sale, ține conferințe în toată lumea având ca subiect psihopatia și este consultant al organizațiilor de aplicare a legii, inclusiv FBI. Locuiește în Vancouver, British Columbia, cu soția sa.