Pentru a‑și scrie teza de doctorat despre „viața la țară în secolul XXI“, tânărul antropolog David Mazon se mută de la Paris în La Pierre‑Saint‑Christophe, un sat fictiv din vestul Franței. Hotărât să surprindă esența ruralității, îndrăznețul cercetător face naveta cu motocicleta pentru a intervieva locuitorii din zonă, inclusiv pe primarul satului, care deține o firmă de pompe funebre.
Dar David nu știe că în aceste ținuturi de nedescris, cândva teatre ale războaielor și revoluțiilor, moartea conduce dansul.
Atunci când o existență se încheie, „roata vieții“ îi reciclează sufletul și îl aruncă înapoi în lume sub formă de microb, om sau animal sălbatic, uneori în trecut, alteori în viitor. Doar o dată pe an, Moartea și cei vii respectă un armistițiu temporar, în timpul unei sărbători pantagruelice de trei zile, în care groparii se desfată cu mâncare, libații și discursuri presărate cu jocuri de limbaj.
Profund marcat de spiritul caracteristic și de strălucirea enciclopedică a lui Mathias Énard, Banchetul anual al confreriei groparilor este un roman captivant, în care granițele dintre trecut și prezent se dizolvă constant pe un fundal rabelaisian de excese, și, totodată, un elogiu paradoxal de macabru adus bogăției vieții.
