Salt la informațiile despre produs
1 din 7

Cartea Copiilor

Ziua Copilului în satul Hărmălaia de Astrid Lindgren ilustrații de Ilon Wikland

Ziua Copilului în satul Hărmălaia de Astrid Lindgren ilustrații de Ilon Wikland

Preț obișnuit 222.00 MDL
Preț obișnuit Preț redus 222.00 MDL
Vânzare Stoc epuizat
Taxe incluse. Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.

Veselie și cireșe în satul Hărmălaia

În marele oraș Stockholm se sărbătorește Ziua Copilului. Așa scrie în ziar. Dacă așa scrie, atunci trebuie neapărat sărbătorită și în satul Hărmălaia. Și nu oricum, ci ca la carte (sau ziar…). Se începe cu un cântec vesel, chiar dacă abia te-ai trezit din somn. După aceea, te dai în carusel sau în leagăn. Cât mai tare. Apoi, călărești (pe ce găsești), te costumezi în ceva grozav sau te dai pe tobogan. Iar dacă nu prea poți să faci toate astea ca la Stockholm, atunci le faci ca în satul Hărmălaia. Fii fără grijă, va fi o zi de neuitat!

Am încercat să-i explicăm lui tanti Lisa că nu voiam decât să ne distrăm și să-i facem lui Kerstin petrecere de Ziua Copilului, dar tanti Lisa a spus că mai bine sărbătorim Ziua Copilului cum se face în satul Hărmălaia. „Și cum se face?“ a întrebat Britta. „Un pic mai liniștit“, a spus tanti Lisa. „Duceți-o să vadă găinile și purceii, de pildă.“ Când au auzit, Lasse, Bosse și Olle n-au mai vrut să se joace. „Dacă e să ne zgâim la porci de Ziua Copilului, mai bine ne lăsăm păgubași!“ a zis Lasse. Dar eu, Britta și Anna am dus-o pe Kerstin la cotețul găinilor. Și, ce să vezi, i-a plăcut! N-a țipat „Nu! Nu!“ nici măcar o singură dată. I-am dat grăunțe să hrănească găinile și, când orătăniile s-au înghesuit în jurul ei să mănânce boabe, Kerstin a râs veselă.

(Traducere de Andreea Caleman)

În aceeași serie: Crăciun în satul Hărmălaia

Ziua Copilului în satul Hărmălaia, de Astrid Lindgren - carte ilustrata, poveste pentru copii

 

 

 Astrid Lindgren (1907–2002) este cea mai cunoscută scriitoare suedeză de literatură pentru copii. Copilăria petrecută la ferma părinților, alături de fratele său și de cele două surori, dragostea cu care a fost înconjurată, aventurile copilărești și jocurile au fost sursa inepuizabilă de inspirație pentru poveștile și personajele sale. Astrid Lindgren a crescut printre cărți și a fost toată viața o mare susținătoare a lecturii în rândul copiilor. „O copilărie fără cărți nu este copilărie. E ca și cum ai fi izgonit din locul fermecat în care poți găsi bucuria în stare pură.” Cărțile sale au fost traduse în zeci de limbi și au făcut obiectul multor ecranizări. După Frații Grimm și Hans Christian Andersen, Astrid Lindgren este cel mai tradus autor de literatură pentru copii.

Ilon Wikland (n. 1930) este o ilustratoare de origine estoniană care a ajuns în Suedia ca refugiat în 1944. În 1953 a fost angajată la editura Rabén & Sjögren, unde a întâlnit-o pe Astrid Lindgren și au început o lungă și fertilă colaborare. Dintre toți artiștii cu care a lucrat scriitoarea suedeză, Ilon Wikland este cea care i-a ilustrat cele mai multe dintre cărți, inclusiv toate operele sale majore.

Pop-up link text Vedeți detaliile complete