Daca v-ati intrebat vreodata de ce va place muzica trista, daca va gasiti tihna sau inspiratia intr-o zi ploioasa ori daca reactionati intens in contact cu muzica, arta, natura si frumusetea, atunci va identificati probabil cu starea sufleteasca de dulce-amar.

Prin Quiet, Susan Cain a indemnat insistent societatea noastra sa cultive cercul subevaluatilor, dar indispensabililor introvertiti dintre noi, prin aceasta dezvaluind o forta nevalorificata, ascunsa in vazul tuturor. Acum ea foloseste aceeasi combinatie de cercetari stiintifice, expuneri narative si memorii ca sa exploreze motivele pentru care traim experientele intristarii si ale nazuintei si modul in care adoptarea dulce-amarului in centrul vietii este adevarata cale spre creativitate, legatura cu ceilalti si transcendenta.

Cain arata cum o stare sufleteasca dulce-amara este forta tacuta care ne ajuta sa transcendem suferinta noastra personala si colectiva, provocata de o moarte sau de o ruptura, de o dependenta vicioasa ori de boala. Daca nu ne recunoastem propria suferinta, spune ea, putem sfarsi prin a o revarsa asupra altora, prin abuz, dominatie sau neglijare. Dar, daca intelegem ca toti oamenii cunosc - sau vor cunoaste - pierderea si suferinta, ne putem indrepta unii catre ceilalti. Intr-o perioada de profunda discordie si anxietate personala, Dulce-amar ne apropie in moduri profunde si neasteptate.