Textul împletește analiza profundă a operei cu fragmente din dialogul pe care Vargas Llosa l-a purtat cu García Márquez, oferindu-le cititorilor ocazia să asiste la o punere în scenă a metaliteraturii. Sub ochii lor se desfășoară întregul travaliu romanesc, de la începuturile în jurnalism și scrierea primelor povestiri, până la recurențele culturale și realitățile fictive pe care le produc.

Vreme de optsprezece luni, García Márquez s-a închis într-o cămăruță, fumând și scriind, scriind și fumând. A bătut la mașină peste o mie trei sute de file, fără să punem la socoteală materialele aruncate la coș. Ce a rezultat este un roman ambițios, obsesiv, ca un șarpe care-și mușcă vârful cozii. Lăsând deoparte mediul riguros în care a fost conceput, eseul îi invită pe cititori tocmai în cămăruța lui Gabriel García Márquez, în intimitatea operei și a vieții unuia dintre cei mai importanți scriitori sud-americani. Mario Vargas Llosa s‑a născut la Arequipa, în Peru, în 1936. Între 1953 și 1958 a studiat Literele și Dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima, iar în 1959 și-a obținut doctoratul în Litere și Filozofie la Universidad Complutense din Madrid. A trăit o vreme la Paris, apoi la Londra și la Barcelona.

După o primă piesă de teatru scrisă în 1952 (La huida del Inca), pusă în scenă, dar nepublicată, și un volum de povestiri apărut în 1959 (Los jefes), recunoașterea i-a venit în 1959, odată cu Premiul „Leopoldo Alas“. Cariera sa de scriitor a câștigat cu adevărat în notorietate în momentul publicării romanului La ciudad y los perros, care i-a adus Premiul „Biblioteca Breve“ în 1962 și care a fost repede tradus în peste treizeci de limbi. În 1966 a fost publicat cel de al doilea roman al său, La casa verde, distins deopotrivă cu Premiul Criticii Spaniole în 1966 și cu Premiul Internațional „Rómulo Gallegos“ în 1967.

A urmat o operă vastă, acoperind genuri diverse, de la roman și povestire până la eseu, memorii și critică literară, încununată cu recunoașterea internațională și distincții prestigioase.

Considerat de presa internațională un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s‑a angajat intens și în viața politică și socială din țara sa, iar în 1990 a candidat la președinția Republicii Peru, dar a pierdut în ultimul tur, în fața contracandidatului Alberto Fujimori.

În anul 2010, lui Mario Vargas Llosa i s‑a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.