Sărăcuțul lui Dumnezeu (O phtochoulis tou Theou) apare prima oară în 1956, la Atena. Potrivit mărturiei lui Nikos Kazantzakis însuși dintr-un scurt interviu din 1957, cartea nu e doar viața romanțată a sfântului Francisc din Assisi, ci „o sinteză de biografie, poezie și lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodată, dar ne închipuim că le-ar fi putut spune“. Kazantzakis publicase deja, în 1951, traducerea sa în greacă a biografiei sfântului Francisc alcătuită de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar în octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec călătorise în Italia fascistă, inclusiv la Assisi, pe urmele sfântului și îi dedicase apoi pagini emoționante în al său Jurnal de călătorie.

Sfântul Francisc, „sărăcuţul lui Dumnezeu“, este, aşa cum ni-l înfăţişează sensibilitatea şi ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, întruchiparea eternei, scrâșnitei înfruntări dintre spirit și carne, a neobositei aspiraţii către mântuire, credință și dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de întreaga creație –, a nesfârșitelor haruri, dar și a nesfârșitelor frământări și lupte interioare aduse de căutarea și practicarea statornică a virtuții. Chipul lui aureolat, blând şi sever deopotrivă, dă mărturie despre simplitatea și misterul unei vieți sfinte pe cât de luminoasă, pe atât de înspăimântătoare în splendoarea ei – viața unei odrasle de nobil din Umbria care tânăr fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceză și iubire desăvârşită de Dumnezeu, minunea din Assisi, călăuză a Bisericii creştine și sfânt al lumii întregi.

Ilustrația copertei: Giotto, Sfântul Francisc predicând păsărilor

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel.

S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou(1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008, 2022), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte(1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011, 2022), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.