Traducere de Claudiu Sfirschi-Lăudat 

Pe o insulă pierdută pe harta imaginară a lumii, oamenii pornesc un nou război. Mai întâi, dispare Mătăsică. Apoi, Țopăilă. După care, Miorlăilă, Giuseppe, Ramses, Arapina, Sardanapal și Biju. Ce au în comun? Sunt toți pisici negre. Negre ca tăciunele.

Ultima pisică neagră rămasă în viață este eroul nostru, un motan negru vagabond, care ne și spune această poveste. Vor reuși oamenii să extermine toate pisicile? Ce se va întâmpla cu ultima pisică neagră?

Romanul ne avertizează cu umor, dar și cu tușe sumbre, să ne păstram alert spiritul critic atunci când societatea caută țapi ispășitori – și, mai ales, să nu uităm:

„În adâncul inimii știu că aici, pe insula noastră, ca pretutindeni, pisicile uită, oamenii uită, iar nebunia n-are nevoie de prea multe ca să izbucnească din nou, luând-o iarăși de la capăt, fir-ar să fie…”

Ultima pisică neagră, romanul emblematic al lui Evghenios Trivizas, este o aventură captivantă care îl câștigă pe cititor încă de la prima pagină, păstrându-i viu interesul până la sfârșit. Îmbină lirismul cu umorul, emoția cu misterul, deznădejdea cu speranța.