Figură a Parisului ezoteric din perioada Belle Époque, frumoasa Irène Hillel-Erlanger a agitat spiritele cu acest roman învăluit în mister.

Legenda povestește că o mână misterioasă ar fi incendiat toate exemplarele cărții Voiaje în Caleidoscop de Irène Hillel-Erlanger încă de la publicarea sa în 1919. Pentru că Irène Hillel-Erlanger ar fi dezvăluit aici secrete alchimice… După cum a indicat chiar editorul primei ediții, G. Crès: „Sub acoperirea unei ficțiuni suprarealiste, autoare dezvăluie cele mai înalte secrete ale hermetismului transcendent. Dar nu le poate descifra oricine…”

Discipolă a lui Fulcanelli, Irene Hillel-Erlanger este una dintre rarele femei adept care au lăsat o urmă scrisă a operei lor.
Inițiată a artei sacre, Irene a fost o creatoare de Bine și de Frumos și o curajoasă exploratoare a creației intelectuale de avangardă.
O căutătoare sinceră a Înțelepciunii, animată de focul mistic al iubirii de Adevăr și de Absolut, o înflăcărată adoratoare a lui Dumnezeu, Berthe Rebecca Alice Irène Hillel-Manoach (căsătorită Erlanger) a trăit mult într-un timp scurt. A trăit intens. A trăit cu sens.
Evreică sefardă, provine din familia de bancheri Camondo, pe linie maternă. Pe linie paternă, este fiica lui Isaac Hillel-Manoach care împreună cu fratele său Emanuel (unchiul Irènei) au folosit o parte din averea familiei pentru a înființa în România, în anul 1890, Fondul Hillel* în beneficiul Universității București.
Erudiția, tradiția mecenatului și spiritul filantropic sunt adevăratele moșteniri ale Irènei.
A frecventat cercul artistic Le Chat Noir, a înființat împreună cu Germaine Dulac (iubita ei) o casă de producție cinematografică (intitulată inițial Delia Production, redenumită D.H., pentru ca în final să se numească Krishna Production) unde au realizat împreună primele filme suprarealiste de avangardă, în anii 1916-1918.
Dadaistul Tristan Tzara, scriitoarea Colette Willy, poetul Jean Cocteau, compozitorii Eric Satie și Claude Debussy frecventau seratele din salonul Irenei, aceste întâlniri jucând un rol important în catalizarea unor noi stiluri și curente de artistice (dadaism, cubism, suprarealism) ce și-au găsit noi mijloace experimentale de expresie în dans, film și cinematografie pe fundalul tulbure al derulării primului război mondial.
Voiaje în Caleidoscop este descris ca un exemplu de cubism aplicat în literatură. A fost publicat în 1919, după ce în prealabil fusese scris în perioada războiului. La puțin timp după apariție, întreg tirajul a fost retras. Se estimează că rămăseseră în circulație maxim 30 de exemplare.
Cele patru personaje redau în stilul dramatic al Marilor Mistere un secret alchimic, care aplicat permite atingerea scopului ultim. Joël Joze avea ca scop idealul de a-i face pe oameni să vadă Adevărul Ultim Dumnezeiesc, pentru a fi astfel elevată fiecare ființă în parte (dar și omenirea în totalitatea ei) la maximul potențialului latent. Pentru aceasta era necesar ca o conștiință pură (Gilly) să privească formele fizice și să perceapă aspectele subtile din spatele lor.
O conștiință pură este întotdeauna asistată de Grația Dumnezeiască (Dna Grâce).
O conștiință impură (opacă) este de obicei afectată de tentații și ignoranță (contesa Vera).
Printr-o intervenție promptă, într-un act de supremă compasiune, Grația Dumnezeiască distruge Caleidoscopul – mijlocul artificial de a atinge un asemenea scop înainte ca acesta, subordonat ego-ului să provoace suferință ne-necesară. În acest fel îi este redat fiecărei ființe dreptul de a evolua în deplină libertate.
Cartea a fost distrusă – întocmai ca și caleidoscopul, pentru că așa a fost necesar. Caleidoscopul din roman este însăși cartea pe care o avem sub ochi. Însă doar copiii o vor înțelege.